La un an de la moartea fondatorului Giorgio Armani, compania italiană se pregătește pentru o vânzare parțială de acțiuni, conform informațiilor din surse apropiate. Armani, care s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani, a menționat în testament că aproximativ 15% din companie ar trebui să fie vândut între 12 și 18 luni de la deces, urmând ca ulterior să se ia în considerare o listare la bursă sau cedarea unui pachet mai mare de acțiuni.
Specialiștii din industrie avertizează că, după un an, moștenitorii și consilierii trebuie să se concentreze pe evoluția brandului pentru a-l menține relevant. Un expert în consultanță a spus că continuitatea este importantă, dar riscantă dacă se transformă în inerție, iar compania trebuie să treacă de la un model de succesiune bazat pe moștenire la unul mai autonom, păstrând identitatea mărcii.
Citește și: Tim Cook va continua să primească salariu uriaș, deși s-a retras din funcția de CEO al Apple
Planurile de viitor ale casei de modă Armani
Vânzările grupului au scăzut cu 2,8% în ultimul an, ajungând la 2,2 miliarde de euro, în condițiile în care investitorii rămân precauți din cauza conflictului cu Iranul și a scăderii cheltuielilor în China. Directorul general a afirmat că firma nu va căuta soluții pe termen scurt, fiind în fază de tranziție și urmărind un stil esențial și elegant, cu accent pe detalii și confort. În plus, familia fondatoare colaborează cu noii membri ai consiliului, printre care se numără și fostul director general al Gucci, Marco Bizzarri.
Giorgio Armani a menționat în testament potențiali cumpărători precum grupul francez LVMH, precum și deținători de licențe precum EssilorLuxottica și L’Oréal. Casa de modă are în prezent 500 de milioane de euro în numerar net, iar procesul de vânzare se preconizează să se accelereze în următoarele săptămâni, deși nu există presiuni pentru finalizarea tranzacției.
Conform Hotnews.ro
