Compania aeriană TAROM va introduce oficial în flotă aeronava „Ivan Patzaichin” pe 3 octombrie, cu un zbor inaugural între București și Chișinău. La bordul avionului, dedicat legendarului canoist, se vor afla membri ai familiei Patzaichin.
Evenimentul va include și un ceremonial de botez aviatic cu tunuri de apă, o tradiție simbolică în aviație, prin care aeronava este întâmpinată cu jeturi masive de apă de către autospeciale de pompieri. Acest ritual marchează intrarea unei aeronave în flotă sau zborurile inaugurale.
Citește și: Curtea de Apel București a ridicat sechestrul pe apartamentele Nordis din Mamaia
Noua aeronavă Boeing 737-8, botezată „Ivan Patzaichin”, a fost adusă în România pe 26 septembrie din fabrica din Seattle, SUA. Este a doua aeronavă nouă primită de TAROM în cadrul unei comenzi de patru avioane de la producătorul american Boeing. În plus, compania a primit și primul Boeing 737 MAX 8, botezat „Mircea Lucescu”.
Fiica lui Ivan Patzaichin a vorbit despre pasiunea tatălui pentru avioane și TAROM, menționând că, în copilărie, acesta visa să devină pilot și că, în carieră, a zburat mereu cu TAROM la competiții. Noul avion cu numele legendarului sportiv completează astfel visul copilului născut în Deltă, într-un mod special.
Conform Libertatea.ro
