Documentele publicate de CNSAS oferă o imagine detaliată despre modul în care erau organizate și înarmate trupele de Securitate în noiembrie 1989, cu câteva săptămâni înainte de izbucnirea Revoluției din decembrie.
Potrivit CNSAS, în acea perioadă, forțele dispuneau de zeci de companii de intervenție și ordine publică, precum și de unități speciale pregătite să intervină în intervale cuprinse între 30 de minute și șase ore. La acea dată, existau 28 de companii de securitate-intervenție, 31 de companii de securitate-miliție pentru pază și ordine, două companii de circulație în București, trei companii de apărare antiteroristă și 40 de plutoane antiteroriste distribuite în județe.
Citește și: O trecere de pietoni din Ariciu, Brăila, este ignorată de șoferi și stârnește controverse
Acestea erau completate de unități de transmisiuni, geniu-chimic, aruncătoare, parașutiști și trupe alpine. Toate aceste forțe aveau un timp operativ de intervenție stabilit militar între 30 de minute și 6 ore de la emiterea ordinului de alarmare, conform documentelor CNSAS. În situații de criză extremă sau manifestații masive, planul secret prevedea suplimentarea imediată a forțelor cu 140-160 de plutoane formate din recruți și 10-12 plutoane de militari cu termen redus.
Subunitățile erau antrenate permanent pentru a menține capacitatea de reacție, fiind supuse unor exerciții de alarmare și tactice. În plus, unitățile și batalioanele de Securitate desemnau din timp subunități pentru obiectivele aflate în responsabilitate, în baza unui plan unic de acțiune pentru restabilirea și menținerea ordinii publice. În 37 de județe existau plutoane antiteroriste formate dintr-un ofițer și 24 de militari, iar în alte trei județe, efectivele erau de un ofițer și 16 militari.
Documentele arată, de asemenea, structura de intervenție a Securității în București, unde Brigada 11 Securitate avea în total 960 de oameni, dintre care 51 de ofițeri, 15 subofițeri și 894 de militari.
Conform Adevarul.ro
