Turiștii români vor avea acces la circuitele premium de grup, sejururile exotice și hotelurile oferite de NOZOMI Travel prin intermediul agenților de turism locali preferați.
NOZOMI Travel își propune să lanseze o rețea națională de agenții de turism revânzătoare, având deja aproape 20 de agenții din întreaga țară interesate să promoveze circuitele de grup cu însoțitor ale companiei.
Așadar, turiștii fideli agenților lor de turism din orașele de reședință vor putea în curând să achiziționeze prin aceștia și produsele NOZOMI: circuite premium de grup cu însoțitor, sejururi exotice la plajă și hoteluri de lux.
Contractele pentru agențiile partenere sunt în pregătire, iar NOZOMI lucrează la un sistem automatizat pentru a eficientiza rezervările, comunicarea și gestionarea clienților prin intermediul agențiilor revânzătoare.
„Am primit aproape 20 de solicitări din partea unor agenții din țară, iar printre ele sunt oameni pe care îi cunosc personal de foarte mulți ani și despre care știu cât de serios lucrează și ce relații au construit cu clienții lor. Mi s-ar părea greșit să obligăm un turist care are încredere de 10 sau 15 ani în agentul lui să renunțe la această relație pentru a putea călători cu NOZOMI. Așa că am decis împreună cu echipa să investim și în această direcție”, a declarat Răzvan Pascu, fondator NOZOMI Travel.
Prin noul sistem, agențiile locale vor putea oferi clienților lor produse turistice premium, fără a fi nevoie să le construiască individual, beneficiind de infrastructura NOZOMI.
Experiența NOZOMI Travel în circuite premium
NOZOMI Travel creează circuite premium de grup și vacanțe exotice, punând accent pe itinerarii elaborate, servicii selectate cu atenție și un nivel înalt de servicii incluse. Produsele sunt poziționate în segmentul premium al pieței românești, datorită selecției hotelurilor, experiențelor, ghizilor locali și serviciilor oferite.
Compania oferă o gamă variată de circuite de grup cu însoțitor în destinații precum Japonia, Coreea de Sud, China, India, Brazilia, Peru, Australia, Noua Zeelandă, Tanzania, Zanzibar, Cambodgia, Argentina, SUA, Islanda, Mexic, Iordania și Vietnam, alături de expediții în Antarctica și Groenlanda.
În ceea ce privește vacanțele individuale, NOZOMI se concentrează pe sejururi exotice în Maldive, Mauritius, Seychelles, Thailanda, Mexic, Polinezia Franceză, Hawaii, Malaezia și alte destinații de plajă, prin contracte directe și integrarea tarifelor hotelurilor în sistemul său electronic.
Modelul de circuite de grup al NOZOMI asigură transparență în costurile călătoriei, incluzând ghizi locali, bilete de intrare, experiențe și bacșișuri pentru ghizi și șoferi, cazări, bilete de avion interne și internaționale, itinerarii zilnice și însoțitor de grup român, pentru a minimiza costurile suplimentare după achiziție.
11 ani de succes și o bază financiară solidă
NOZOMI Travel se bazează pe experiența acumulată de Răzvan Pascu în peste 11 ani de activitate în turism și organizarea călătoriilor, perioadă în care a călătorit și a însoțit grupuri în numeroase destinații de pe toate continentele.
Peste 8.000 de turiști au participat de-a lungul anilor la călătoriile organizate de Răzvan Pascu și colaboratorii săi, iar comunitatea online din jurul proiectelor sale de travel numără peste 500.000 de persoane.
Compania dispune de o garanție financiară de 300.000 de euro la Banca Transilvania și un capital social de peste 100.000 de euro, investind în contractarea directă de servicii turistice, tehnologie, integrarea cu furnizori internaționali și rezervarea anticipată a capacităților pentru hoteluri, croaziere, expediții și circuite de grup.
„Vrem ca un agent bun din Iași, Cluj, Timișoara, Constanța, Brașov, Oradea sau dintr-un oraș mai mic să poată spune clientului său: «Da, poți merge cu NOZOMI și poți rezerva prin mine». Agentul își păstrează clientul, turistul își păstrează omul în care are încredere, iar noi ne ocupăm de produs și de experiența din destinație”, a declarat Denisa Kelly, Operations Manager la NOZOMI Travel Society.
Oportunități pentru agențiile de turism locale
Strategia NOZOMI este deosebit de relevantă pentru agențiile de turism independente, care vor putea adăuga în ofertă circuite și produse premium fără efortul de a contracta individual fiecare componentă a călătoriei.
Pentru turiști, sistemul va fi simplu: dacă au deja un agent de turism preferat în orașul lor, vor putea în curând să îi solicite orice pachet turistic NOZOMI disponibil pentru revânzare.
Despre NOZOMI Travel Society
NOZOMI Travel Society este un tour-operator românesc specializat în circuite premium de grup cu însoțitor, vacanțe exotice, hoteluri de lux, croaziere și expediții în destinații speciale din întreaga lume.
Produsele turistice ale companiei sunt construite pe experiența directă în destinații și pe selecția atentă a hotelurilor, rutelor, ghizilor locali și experiențelor incluse. Portofoliul NOZOMI include circuite în Japonia, Coreea de Sud, China, India, Africa de Sud, Iordania, Peru, Australia, Statele Unite și America de Sud, precum și vacanțe în Maldive, Mauritius, Seychelles și expediții polare în Antarctica, Svalbard și Groenlanda.
www.nozomi.travel • [email protected]


