Un bărbat a reușit să recupereze 10 tablouri pe care le-a pictat în timpul detenției, după ce a mers în instanță.Magistrații Curții de Apel Iași au decis restituirea acestora, după ce Penitenciarul Vaslui a refuzat inițial să le înapoieze.
Valentin Boantă, autorul lucrărilor, a petrecut doi ani în procese pentru a-și recupera tablourile, realizate între 2012 și 2014 în cadrul unor ateliere educative.Acestea fac parte dintr-o serie numită „Seria Păcatului” și au fost pictate pe pânză din materiale reciclate, inclusiv cearceafuri casate.
Citește și: Finalista Românii au Talent Dora Debreczeni, este vocea unui copil care duce Maramureșul mai departe
Decizia instanței și procesul de recuperare
După eliberarea sa, tablourile au rămas în penitenciar, iar Boantă a solicitat restituirea lor.În prima fază, Tribunalul Vaslui a recunoscut doar calitatea de autor, fără a accepta cererea de restituire.Bărbatul a făcut apel, iar instanța a decis în favoarea sa, ordonând predarea lucrărilor.
Avocatul Siana Ștefancu a explicat că, inițial, au încercat să rezolve situația pe cale amiabilă, dar au fost nevoiți să recurgă la justiție din cauza refuzului penitenciarului.Toni Baltag, alt avocat implicat în caz, a subliniat unicitatea acestui proces în România, care s-a finalizat cu un proces verbal de predare-primire a tablourilor.
Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, în închisorile din țară există peste 2.000 de lucrări realizate de deținuți, inclusiv icoane și picturi murale.


