Piețele financiare au înregistrat creșteri, iar petrolul s-a ieftinit după mesajele de pace ale lui Trump privind Iranul

Elena Dumitrescu · Legio News

Bursele europene au început săptămâna în creștere, iar prețurile petrolului au scăzut după ce președintele american Donald Trump a transmis mesaje optimiste privind negocierile cu Iranul, transmite Euronews.

La începutul săptămânii, piețele au reacționat negativ după ce Iranul a suspendat negocierile cu Statele Unite și a anunțat intenția de a închide complet Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Temerile privind o escaladare a conflictului au determinat creșterea cotațiilor petrolului.

Situația s-a schimbat însă după declarațiile lui Donald Trump, care a afirmat că discuțiile cu Teheranul continuă într-un „ritm rapid”, mai arată Euronews.

Astfel, petrolul Brent, evoluția din 2 iunie 2026, a înregistrat o scădere de aproximativ 4%, ajungând la 97,2 dolari pe baril, în timp ce petrolul american WTI a coborât cu circa 4%, până la circa 91,3 dolari pe baril.

Citește articolul complet pe Legio News

Deschide articolul →