PUSL cere Inspectoratului Școlar Mureș să retragă listele cu condiția lingvistică pentru directorii de școli

Adrian Popa · Legio News

ro Președintele PUSL Mureș, Lavinia Șandru, cere Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Mureș să reanalizeze și, în lipsa unui temei legal expres, să retragă listele prin care cunoașterea limbii maghiare este prevăzută drept condiție pentru ocuparea funcțiilor de director în unitățile de învățământ din județ.

Șandru solicită, de asemenea, ca conducerea ISJ să facă publică prevederea legală în baza căreia a fost stabilită această cerință și criteriile utilizate pentru desemnarea unităților de învățământ în cazul cărora se aplică.

Reprezentanta PUSL Mureș invocă cazul Liceului Teoretic „Andrei Bârseanu” din Târnăveni, unde, potrivit datelor oficiale, pentru ocuparea funcției de director ar fi necesară cunoașterea limbii maghiare, deși unitatea are 20 de clase cu predare în limba română și doar patru în limba maghiară.

Contestație la condiția lingvistică pentru directorii de școli din Mureș Lavinia Șandru afirmă că protejarea drepturilor minorităților nu trebuie să ducă la restrângerea nejustificată a drepturilor majorității.

Ea susține că un profesor român cu experiență și rezultate trebuie să aibă șanse egale în competiție, indiferent de apartenența etnică sau limba maternă.

Citește articolul complet pe Legio News

Deschide articolul →