Moartea lui Mircea Lucescu continuă să aducă la lumină povești emoționante din culisele unei cariere impresionante, care a marcat generații întregi de jucători și suporteri.

Superstiția lui Mircea Lucescu peste care nu trecea niciodată / foto: arhiva
Citește și: Dani Mocanu și fratele lui, ținta unui atac în spatele gratiilor! O persoană din familie le-ar vrea răul
Dincolo de trofee, performanțe și strategii, „Il Luce” rămâne în memoria celor care l-au cunoscut ca un om complex, cald și profund, dar și ca un profesionist desăvârșit, care avea propriile reguli și mici ritualuri pe care le respecta cu strictețe, chiar și în cele mai tensionate momente.
Una dintre cele mai puternice mărturii vine de la Cornelia Ionescu, prezentatoarea emisiunii „Online story” de pe canalul de YouTube WOWnews. Aceasta l-a cunoscut pe marele antrenor în perioada în care activa ca jurnalist sportiv, într-o lume dominată aproape exclusiv de bărbați, unde femeile erau adesea privite cu scepticism.
„Nu am crezut niciodată că va veni o zi când voi vorbi despre el la trecut”
Jurnalista a rememorat cu emoție primele întâlniri cu Mircea Lucescu, subliniind impactul pe care acesta l-a avut asupra carierei sale, dar și asupra modului în care a fost percepută într-un domeniu dificil. Într-o perioadă în care prejudecățile erau la ordinea zilei, antrenorul s-a remarcat prin deschiderea și respectul oferit celor din jur.
„Nu am crezut niciodată ca va veni o zi când totul se va sfârși… sau voi vorbi despre Mircea Lucescu la trecut.
L-am cunoscut în perioada în care eram o tânără ziaristă de sport, atunci când femeile nu aveau ce căuta, în opinia majorității, într-o lume destinată doar bărbaților. Cum să scrie un articol sau să își dea cu părerea o femeie care nu a dat niciodată cu piciorul în minge? Era o blasfemie”, a povestit aceasta.
Ea își amintește că „Nea Mircea”, așa cum îi spunea, nu a împărtășit niciodată aceste prejudecăți și a tratat-o cu respect și încredere, oferindu-i sprijin într-un mediu competitiv și adesea ostil.
„Zâmbea în colțul gurii și îmi...
[ad_2]
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- "click.ro" Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: [email protected]


