Sursă: Adevarul.ro
Comisia Europeană a transmis oficial autorităților române o solicitare de explicații referitoare la noua Lege a integrității, recent adoptată, și în special asupra prevederii denumite „amendamentul Fritz”, conform unor surse citate de G4Media.
Citește și: Curtea de Apel București a ridicat sechestrul pe apartamentele Nordis din Mamaia
Solicitarea a fost făcută de Ana Gallego, director general al Direcției Generale Justiție și Consumatori din cadrul Comisiei Europene. Autoritățile din București au la dispoziție două săptămâni pentru a răspunde la o serie de întrebări legate de compatibilitatea noilor prevederi cu principiile dreptului european.
Un aspect de interes pentru Bruxelles îl reprezintă impactul asupra aleșilor locali și demnitarilor, care pot fi vizați de decizii privind incompatibilitatea sau conflictul de interese. Legea prevede încetarea de drept a mandatelor, la o lună de la intrarea în vigoare, pentru persoanele implicate în anumite decizii anterioare, ceea ce a generat controverse politice și juridice.
Criticii susțin că aplicarea acestor reguli în privința situațiilor din trecut poate încălca principiul neretroactivității și poate avea un caracter punitiv. În documentul consultat, Comisia Europeană cere clarificări dacă măsura respectă principiile securității juridice, proporționalității și neretroactivității, precum și dacă există o analiză individuală în fiecare caz.
De asemenea, Bruxelles-ul vrea să afle dacă măsura respectă principiul „ne bis in idem”, dacă există mecanisme pentru excluderea aplicării în cazurile minore și dacă persoanele afectate au posibilitatea de a contesta deciziile în justiție. Autoritățile române trebuie să ofere și informații despre numărul total de aleși vizati și despre natura juridică a măsurii.
Președintele Nicușor Dan a decis să nu retrimită legea în Parlament pentru reexaminare, în contextul în care aceasta face parte din reformele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cu un buget de aproximativ 770 de milioane de euro.
