Sursă: Observatornews.ro
Radu Bucurică, procurorul căutat de autorități, a fost prins în timp ce își făcea cumpărăturile într-un supermarket din Snagov. Acesta a fost identificat de polițiști și, conform informațiilor, nu s-a opus arestării.
Citește și: Curtea de Apel București a ridicat sechestrul pe apartamentele Nordis din Mamaia
Eduard Marin, reporter Observator, a declarat că procurorul a venit la magazin fără să dea semne că s-ar aștepta să fie găsit de oamenii legii. După arestare, Bucurică a fost dus la Poliția din Snagov, iar ulterior la Arestul Central.
Ieri, Radu Bucurică a ajuns la Curtea Supremă, unde a dorit să demonstreze că acuzațiile aduse de polițiști și procurori sunt exagerate. A întârziat cu o jumătate de oră la judecată, deoarece a greșit adresa.
În timpul audierilor, el a susținut că a scos pistolul doar în momentul în care a fost atacat. De asemenea, a afirmat că avea 30 de zile pentru a predat arma conform dispoziției legale și așteaptă ca justiția să facă dreptate în cazul său.
În trecut, Bucurică a avut un incident cu polițiștii, folosind spray lacrimogen și amenințându-i cu un pistol pentru care nu mai avea autorizație. În timpul scandalului, arma s-a descărcat, dar, din fericire, nu au fost victime.
